Scurt Istoric

În cadrul judeţului Iaşi, comuna Scânteia se află situată la marginea de sud-est a acestuia, la o distanţă de circa 29 kilometri. La est se învecinează cu comuna Tăcuta, jud. Vaslui, la vest comuna Şcheia, la nord cu comuna Grajduri, iar la sud, sud-vest cu judeţul Vaslui.

Unul din strănepoţii lui Duma Negru, boierul Scânteie cel Bătrân, a dat numele său fostului sat prin fiii Toader şi Mihail Scânteie - Scânteieşti

Prima atestare a satului este  din 31 martie 1423 cu numele de Moişă Filosoful, numit mai târziu Filosofii şi apoi Scânteia, (Documenta Romaniae Historica, vol. A, Moldova, 1384-1448, doc. 54, pp 79-80).

Prima atestare a Bisericii: atribuită lui Ştefan cel Mare după cum reiese din tabloul votiv, pictat în 1846, care are la partea inferioară următoarea inscripţie: Acest sfânt locaş cu hramul Sfinţilor mai mari Voievozi Mihail şi Gavriil, din temelie ridicat întâiul de fericitul întru pomenire, de Ştefan voievod cel Mare şi apoi de Duca Voievod înfrumuseţat, iar acum, în zilele de prea înălţatului Domn Mihail Grigore Sturza Voievod din nou s-a întocmit; şi s-au împodobit din porunca Prea Fericitului Patriarh al Ierusalimului Chirie Chirio Chirii, fiind stăruitor şi îngrijitor prea cuvioşia sa, arhimandritul Paisie, Exarhu logofăt şi cavaler, Alexandru Ghica, efor şi comisul Panaite Papazoglu, epitrop asupra averilor Sfântului Mormânt în Moldava; la anul 1846, noiembrie 13.

Biserica are 22 metri lungime, 10,40 metri lăţime şi 17,70 metri până la baza crucii, zidurile ajung până la grosimea de 1,50 m. Era compusă iniţial din pronaos, naos şi altar, pridvorul fiind adăugat mai tărziu, probabil secolul al XVIII-lea; la interior există ziduri de separaţie între pridvor, pronaos şi naos; pictura este deteriorată, fără valoare istorică şi artistică.

Biserica a fost reparată de mai multe ori:

- a suferit refaceri importante şi înfrumuseţat în timpul domniei lui Duca Vodă între anii 1669-1672 (cea de a doua domnie); refăcută în secolul al XVIII-lea;

- în timpul domniei lui Mihail  Sturdza (1834-1849) biserica a fost restaurată, fiind împodobită din porunca patriarhului Chiril al II-lea al Ierusalimulul (1845-1872);

- în 1903-1912 în timpul preotului Ştefan Mogulescu a fost executată pictura murală şi a fost acoperită cu tablă neagră;

- în 1937, în timpul preotului Petru Grigoraş este acoperită cu tablă albă donată de boierul Haulică; în 1944 este bombardată cu trei lovituri, una în turlă şi două în zidul naosului pe partea de sud;

-  în 1956 , în timpul preotului Gheorghe Zolotovici se reface în urma avariilor la turn şi naos şi se tencuieşte complet;

- în 1987 la iniţiativa preotului Vasile Mihăilă s-a realizat consolidarea zidului şi reconstruirea turlei avariate în 1944, turnarea unei centuri duble pe circumferinţa superioară a navei, consolidarea cupolelor prin placare cu beton armat şi reconstruirea acoperişului,  acoperirea cu tablă zincată şi retencuirea exterioară;

S-a resfinţit în  anul 1846 cu mare fast pe 8 noiembrie în prezenţa Domnitorului Mihail Sturdza.

Preoți slujitori de-a lungul timpului: Toader Scântei Diaconul (sec. al XVI-lea), Popa Ursu menţionat de domnitorul Vasile Lupu; ,,familia Ursu care a dat mai mulţi preoţi slujitori  la Biserica Domnească din Scânteia”(sec. al XVII-lea, cf. cercetătorul M. Ciubotaru), Pr. Goian, Pr. Ioan, Pr. Neculai, Pr. Ştefan Mogulescu (n. 1856, a  păstorit între 1875-1914), Pr. Gheorghe Vasiliu ( 1854-1920, a păstorit probabil între 1914-1920), Pr. Costache Scânteianu, Pr. Petrea Grigoraş ( în perioada interbelică), Pr. Vasile Ciomârtan, Pr. Gheorghe Zolotovici ( 1955-1985), Pr. Vasile Mihăilă (1986-2014).